Mi-am luat jucărelele și m-am mutat aici: http://turtlerine-ro.blogspot.com
Nu o să mai folosesc weblog.ro deoarece am avut probleme și, în ciuda mesajelor către support team, nu s-a rezolvat nimic. Nici măcar nu îmi pot exporta calumea postările de aici. Îmi apar in xml-ul exportat tot felul de postări din alte bloguri…cine știe ale cui…
Ne vedem dincolo
Sunt cei trei mușchetari portocalii (în afara de Hans care înca e gri, dar se schimbă el) din acvariu. Eu am vrut o pisică. Rodrigo a vrut câine. Așa că ne-am luat pești. Mă rog, i-am primit de ziua mea cică deși îi am de 3 săptamâni numai (iar ziua mea e la luni de zile depărtare în ambele direcții). Am mai avut pești în copilărie…săracii…s-au sinucis din cauza condițiilor auschwitziene pe care le-au avut…
În schimb, Max, Fritz și Hans par să fie fericiți, mai ales acum după ce frații lor mai mari au plecat. Interesant e faptul că se mișcă în grup compact. Adică atunci când unul o ia la stânga, ceilalți vin după el și tot așa. Deocamdata îi pot deosebi (nu știu cum va fi mai încolo) deoarece Max e aproape complet portocaliu și are o mustăcioara neagră, Fritz acuma începe sa își schimbe culoarea, iar Hans e încă gri deși pare cel mai mare și dolofan…
Dacă ar fi după mine aș avea casa plină de animăluțe de tot felul…
Săptămâna trecută mă lăudam cât de bine îmi priește aerul rece de Germania, cum nu m-am mai răcit de vreo doi ani și cât de minunat mă simt. Și cum viața găsește tot timpul momentele cele mai potrivite ca să-ți dea palme, vinerea trecută m-a prins o răceală care parcă s-a răzbunat pe timpul pierdut și m-a ținut în pat 4 zile cu ochii lăcrimând ca niște cascade, iar nasul…hmm să zicem doar că hârtia igienică și șervețelele fug de mine deja.
Printre muci, lacrimi si filme pe calculator, și văzând păpușa Lili undeva pe jos lângă perete (singura păpușă pe care o suportam, pe lângă mașinuțe și soldăței…care aparțineau verișorilor mei băieți) mi-a venit în cap (mi-a intrat pe ureche) următoarea întrebare: de ce fetițele când sunt mici TREBUIE să se joace cu păpuși și nu cu mașinuțe (și invers în cazul băieților)? De ce lumea presupune ca fetița vrea păpuși, de ce i se impune ideea că trebuie să fie mamă? Pentru că de fapt asta fac păpușile…le transformă pe fetițe în mici mămici de Titei sau alte păpuși-bebe. Oribil! Nu mi-au plăcut păpușile (în afară de Lili). Mă bucuram când ne duceam în vizită la verii mei pentru că știam că voi găsi acolo mașinuțe, pistoale, soldăței de plastic etc. M-aș fi jucat la nesfârșit cu ele…în schimb, acasă, eram blocată între păpuși. Și uram asta!!
Apoi la școală aveam ora de tehnologie unde băieții făceau traforaj (so cool!) și fetele învățau să coase nasturi si să tricoteze (bleah). De nu știu câte ori m-am înțepat cu acele de cusut pentru că mintea mea era la ora de traforaj și mă gândeam cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu acolo! Dar eram fetiță, și cum societatea impune purtătoarelor de uter să fie soții și mame, nu puteam lua parte la chestiile cool. Alea erau rezervate exclusiv purtătorilor de penis. Fetele trebuiau trainuite în ale căsniciei. Oribil!
Multe alte chestii îmi erau interzise pe motiv că sunt fată (de exemplu a plăcea o altă fată). Probabil de asta am urât ideea că am uter și nu penis până târziu în adolescență când mi-am mai revenit…cât de cât.
Sunt sigură că sunt și mulți băieți care ar fi preferat să se joace cu păpuși sau să învețe să tricoteze. De ce să limităm copiii în zona restrânsă a sexului din pantaloni/fustă? De ce le impunem de mici că TREBUIE să le placă și să facă anumite lucruri? Mi se pare absurd. De aceea mi-am impus ca, atunci când o să am copiii mei, o să îi las să se joace cu ce vor și nu cu ceea ce le impune spcietatea să vrea.
Si iara s-a mai dus o întreagă postare fără să spun nimic…dar cum viața pe pământ a apărut și ea din nimic…poate și din nimicul ăsta se va naște ceva…
Dimineață. S-a trezit pipăind partea de pat pe care doarme iubitul ei de obicei. Nu era nimeni acolo. El deja se trezise de ceva vreme și făcuse cafeaua pentru amândoi. Somnoroasă, se duce la baie să se spele pe dinți și să facă un duș rapid, după care merge, ca din reflex, la bucătărie. Nimic nu se compara cu o dimineață răcoritoare de vară, savurând o țigara și o cafea împreuna cu partenerul de viață! Păcat că trebuie să meargă la servici și deci nu poate prelungi momentul prea mult timp. Fără chef, ea pune cana golită de cafea lângă frigider și se pregătește pentru birou.
La ușă se desparte cu un sărut pe fugă de iubitul ei. El azi are zi liberă și va profita de acest lucru exersând un pic la ghitară. Ei i-ar fi plăcut să îl asculte exersând, dar azi nu poate. Are de făcut ultimele experimente în laborator înainte de teza de doctorat. Deși pare o zi obișnuită, e totuși ceva ciudat azi. Nu știe să spună de ce…
Se urcă în metrou și se prinde rapid de una din barele de susținere. Își aude inima bătând parcă in slow motion. O bătaie de inimă…o clipire…se închid ușile…altă bătaie de inimă…altă clipire…deschide ochii. Se trezește pipăind partea de pat pe care doarme iubitul ei de obicei. Nu l-a găsit nici acum. A fost un vis. Și ce real a părut totuși! Se duce la baie apoi la bucătărie. Iubitul ei deja era plecat la servici și nu făcuse cafea. Vrea să scoată ceva din frigider să mănânce dar se oprește brusc. Cana de cafea golită era tot lângă frigider…exact așa cum o lăsase…în vis.
A trecut moșu și nu s-a oprit și la mine acasă! Grăsunul e mai deștept decât credeam se pare. Las` că vedem noi la anul cine pe care păcălește! Sîc!
Chiar când mă pregăteam să-l înjur într-o o scrisoare de reclamație, al deacu boșorog își face apariția la mine la birou. Wtf?!? Și burtosul nu a venit singur ci cu ajutorul său pe nume Krampus (Knecht Ruprecht – întrebați-l pe Google dacă nu știți cine e!!), aka ”nuiaua” pentru cei răi, așa ca să pară el ăla bun și milostiv în timp ce Krampus își ia toate înjurăturile pe urmă. Nu a îmbătrânit degeaba se pare…sau nu în totalitate.
Prea moșulimea sa ne-a chemat pe toți (pe colegii de birou) la el ca să ne ceteasca dintr-o carte aurie toate ale bune și ale rele ce făcurăm într-un an întreg. Pentru fiecare faptă rea, Krampus ne gâdila cu bâta pe spinare. Mie mi-a zis că am prea multe nume și că poate deveni foarte confuz și dificil când trebuie să scrie email-uri. Măcar un lucru bun…s-a modernizat fosila! Așa are mai mult timp să stea degeaba și în singura zi din an când are de lucru!
Dar la sfârșit ne-a dat moșul un micuț (zgârcitu` nibii) săculeț cu 3 globuri de ciocolată și o mică copie a sa tot din ciocolată (mai e și narcisist pe deasupra!). Nu vă puteți imagina cu câtă poftă i-am mușcat capul (la burtosul ăla mic de ciocolată).
La sfârșit, când a dat să plece, am fost la un milimetru de a-i da un șut în fund, dar m-am oprit la timp pentru ca moșu semăna totuși izbitor cu șăfu ăl mare costumat în frate-său (a lu` Nicolae ăsta). Crăciun îi spune…tot burtos și ăla, dar măcar e mai darnic. Să nu dea mama naibii să nu vină anul ăsta că…că…că….fac moarte de reni!
După ce au plecat moșii (ăla de semăna cu șefu, Niculae și Crăciun și ăla de semăna cu vice șefu) am mers cu colegii să ne omenim (să ne înecăm amarurile) în stil medieval. Cu babețică la gât și pumnal la cingătoare (din ăla adevărat nu de plastic)…de fapt in mână, dar sună mai mișto ”la cingătoare”…am dat gata câțiva purcei și gâște și băurăm șnaps de miere din coarne de taur, vin si bere. Pe la fundul damigenei de vin deja uitasem de zgârie brânză Nicolae și începusem să mă simt chiar bine….
